Twitter

Am cont pe Twitter. De ceva timp. Mă gândesc că v-ați dat seama, pentru că apare și pe blog. Totuși, pe Twitter postez mult mai inconsistent decât aici și vreau să explic de ce. În primul rând idea mi s-a părut tare – pot trimite în ciberspațiu orice prostie care îmi trece prin cap și pe care o pot exprima în mai puțin de 141 de caractere. Nu e ca pe blog unde, teoretic, un post trebuie să aibă cap și coadă.

Problema e interfața. Mobil nu am și nici nu cred că m-aș apuca de trimis SMS-uri. Interfața web e foarte frumoasă, doar că nu stau să navighez, log-in etc. de fiecare dată când îmi vine să scriu o propoziție. Așa că am căutat un alt client. Ce voiam cel mai mult era să fie neintruziv, pentru că de obicei am între 10 și 20 de ferestre deschise și nu mai am nevoie de încă una.

Așa am dat de Twadget. Twadget este un gadget pentru Vista Sidebar care se conecteză la contul de Twitter, îți arată ce mai ciripește lumea și îți permite să scrii direct din Sidebar. Super. Și neintruziv. Doar că are următorul feature: de fiecare dată când cineva pe care îl urmărești postează, se aude un ciripit. Și nu se poate opri nicicum. Bine, recunosc că nici nu mi-am bătut capul foarte tare, dar nu pare să fie vreo opțiune la îndemână să oprești sunetul ăla. Să zicem că acasă ar mai merge treaba – mai ciripește calculatorul când mă dau pe net sau verific mailul – dar dacă uit chestia pornită, îmi ciripește la servici. Într-una. Tare. Adică am căștile contectate, le las pe birou și lucrez la celălalt calculator și deodată aud ciripeli. Sunt curios ce cred colegii.

De obicei sfârșesc prin a închide gadget-ul. Și uit de el și uit și de Twitter câteva zile. Pe urmă îl pornesc iară, citesc ce mai scrie lumea, bag 2-3 posturi, pe urmă iară mă enervează ciriptul și iară îl opresc. Acesta e motivul prezenței mele inconsistente pe Twitter. Probabil, când voi avea chef, voi căuta fișierul audio blestemat și îl voi înlocui cu două secunde de liniște. Până atunci, postez cu pauze de o săptămână.

După shawarmă

Ieri am mers din nou cu bicicleta după shawarmă (de data asta cu aparatul foto). Am mers pe traseul cel mai lung, de peste 40 de km.

Din Richmond, am trecut podul până în sudul Vancouver-ului.

Pe urmă am mers dea lungul apei prin Vancouver.

Un cartier foarte frumos acolo. Pun pariu că o locuință costă o avere în zona aia.

Ajuns în New Westminster, am traversat Queensborough Bridge și am cumpărat shawarma.

Pe urmă m-am întros acasă pe River Road, pe celălalt mal al apei.

Super excursia și vreau să fac cât mai multe cât încă avem vreme bună.

Revizia anuală

Am intrat în revizie După ce am fost la dentist (unde, din păcate, trebuie să mai merg de câteva ori), ieri m-am dus la oftalmolog. Și mi-am făcut primul control serios. Adică la oftalmolog am mai fost de câteva ori în România și am citit cel mai de jos rând, odată m-a și pus să mă uit într-un aparat din ăla și cam atât.

Ieri în schimb, m-au verificat bine de tot. Tot felul de chestii ca fotografii la retină, cât văd, cum văd, unde văd… Mi-a pus tot felul de picături în ochi, lumini, litere. Se pare că rezultatul a fost bun. Am scăpat încă odată de ochelari. Cică văd bine, nu e nicio problemă și mi s-a recomandat să merg la următorul control abia peste doi ani.

Probabil îmi fac și o programare la doctor pentru niște analize și atunci voi avea revizia completă pe anul ăsta.

A, și m-am apucat de sală. Trebuie să mai dau jos din burtă. Dar nu mă laud încă pentru că mă știu inconsecvent și, deși sper să mă țin de treabă, nu sunt 100% sigur.

Încă una nostalgică

Ieri am dat iarăși o tură cu bicicleta și cu muzică de acum 10 ani așa că mai scriu un post nostalgic – nostalgic pentru mine, nu știu dacă și pentru cititori. Pun și două clipuri ca data trecută:

7 zile de pe Operațiunea Monstru a lui Deceneu (cred că 2001)

Cântăreții de rap de pe Plus Infinit – R.A.C.L.A. (2000)

Plus Delikt – Fără Număr (1998), care nu a avut niciun videoclip din câte știu eu. Alte vremuri…

În sfârșit Inglourious Basterds

Ieri am văzut Inglourious Basterds. Tarantino nu m-a dezamăgit nici de data asta. Filmul a fost absolut bestial. Personal mi s-a părut că a semănat destul de mult la stil cu Pulp Fiction - scene cu dialoguri pline de umor (negru) și care se termină cu împușcături. Super tare. Mai puțin sânge și mai puține mațe decât în Kill Bill. Trebuie văzut.

Și am revăzut, din lipsă de altceva, IT, după un roman de Stephen King. Probabil că îl știți pentru că e destul de vechi. Ăla cu clovnul care mâncă copii. Nu mai are rost să zic că e fain pentru că tocmai am spus că l-am revăzut.

Din păcate acum iar nu prea mai am ce să văd. Aștept septembrie, măcar încep serialele la TV.

La dentist

Ieri am fost la dentist. Am supraviețuit. De fapt nu mi-au făcut mai nimic încă, doar radiografii, mi-au curățat dinții și mi-au făcut altă programare. Mi s-a părut OK chinezul. Și chinezoaica asistentă. Cum cabinetul e al unei românce – chinezul doar îi ține locul cât e în concediu de maternitate – o mulțime de pacienți sunt români. Așa că asistenta știa câteva cuvinte în românește, ca “ce mai faci”, “închide”, “deschide”… E amuzant să auzi un chinez vorbind românește.

Și mi-au făcut radiografii la toată gura. Aveau un aparat cu un tub din ăla mic și mi-l punea când într-o parte, când în alta. Mi-a făcut mai mult de 10 poze. Și inițial am întrebat-o dacă e OK să mă iradieze atât. Mi-a răspuns că da, nicio problemă, că și numai stând în soare absorb mai multe radiații decât de la aparatul ăla. Pe urmă, înainte să înceapă, mi-a pus o vestă din aia cu plumb WTF?

Cât am așteptat doctorul am povestit puțin cu asistenta. I-am explicat că sunt îngrozit de dentiști pentru că am avut o experiență nasoală când eram mai mic (despre asta poate scriu altă dată) și ea a vrut să fie de treabă și să mă liniștească. Și îmi zice că și ei i-e frică, mai ales de injecții dar să nu îmi fac griji, că doamna doctor are o mână așa ușoară că ea nici n-a simțit când i-a făcut. Pe urmă și-a dat seama că doamna doctor e în concediu și eu o să ajung pe mâna chinezului. A încercat ea să o dreagă, cum că și el e bun dar cam târziu. Cred că eram palid deja – cum naiba să liniștești pe cineva vorbind de injecții???

Pe urmă a venit doctorul și s-a uitat la radiografii și se pare că am câteva carii. Îi explica la asistentă câte programări urmează să-mi facă și ce o să pățesc la fiecare. Aici a fost puțin sinistru pentru că vorbeau în termeni medicali în engleză și nu am înțeles nimic. Așa că nu știu exact ce torturi mă așteaptă. Cel mai nasol e că am aflat de ce nu mi-au ieșit măselele de minte. Se pare că îmi cresc orizontal în gingie și până la urmă va trebui să mă operez să mi le scoată de acolo.

În fine, deocamdată am scăpat. Până pe 6 septembrie.

Chinezoaice la volan

Ați citit titlul. Ce vă inspiră? Mie îmi inspiră un “Doamne ferește”. Adică m-aș simți mult, mult mai sigur dacă prin Richmond ar conduce cimpanzei din ăia cu to the airport.

În primul și în primul rând e chestia aia când vor să facă dreapta dar se uită în stânga. Dar despre asta am mai scris.

În al doilea rând, chinezii sunt speriați de soare. Așa că poarte vizoare din alea sau cum le zice. Prima dată le-am văzut prin mall. Arată cam așa:

Nu găsesc acum poze cu oameni purtând și nici nu mă chinui prea tare să caut. Idea e că o chestie din asta pe cap arăți ca un jandarm la intervenție. Și vreau să zic că am văzut o grămadă de chinezoaice cu așa ceva pe cap la volan. La volan!!! Ce să faci tu când mergi cu bicicleta și vezi în față o chinezoaică cu fățăul acoperit de o chestie neagră (și semi-mată din câte pot să-mi dau seama)?

O altă chestie pe care o fac șoferițele de aici e să se oprească pe trecerea de pietoni, cu botul mașinii în intersecție. Pentru că prind roșu la semafor. Păi ce treabă îi asta? Totuși, semaforul merge verde-galben-roșu. Cu acentul pe galben. Adică dacă e verde treci, nu rămâi cu un sfert de mașină în intersecție și restul pe zebră. Dacă e roșu nu treci că e nasol. Și atunci rămâne galben. Dacă prinzi galben și ai sânge în tine, te bagi, o calci și treci. Și dacă se face roșu între timp nu e capătul lumiii pentru că sunt câteva secunde când e roșu pe ambele sensuri. Dacă nu, vezi că e galben și stai cuminte până se face din nou verde. Nu pot să-mi dau seama care e scenariul în care începi să intri în intersecție și rămâi acolo. Se pare că e o chestie asiatică.

Acum înțeleg de ce sunt populare Hummer-urile. Păi dacă aș conduce unul din ăla m-aș simți puțin mai în siguranță.

Lemmings!

Nu am mai prea avut chestii interesante de scris – știți voi, nine-to-fiver. Nimic palpitant. Dimineața mers la lucru, seara venit acasă și un film sau somn. Rutină. Și de aia poza asta m-a amuzat tare:

Sper că știți jocurile din seria Lemmings că dacă nu nu are farmec.

Filme!

A fost o perioadă extrem de seacă la acest captiol, în care, de plictiseală, m-am apucat să revăd seria Star Wars (nu râdeți). Din fericire, se pare că lucrurile încep să se schimbe.

Astăzi am văzut District 9, care mi s-a părut super. Nu știu dacă ați auzit de el, aici cel puțin i s-a făcut o grămadă de reclamă. Pe mine m-a atras din start trailer-ul. Foarte fain filmul și mult mai bun decât toate SF-urile pe care le-am văzut în ultima vreme.

Săptămâna viitoare apare, în sfârșit, Inglorious Bastards (sau, după cum îi zice Tarantino, Inglourious Basterds). Nu mai zic nimic de el pentru ce, cred, a treia oară când îl pomenesc aici și sigur voi reveni săptămâna viitoare cu laude

Astăzi, așteptând să înceapă filmul, am văzut un alt trailer care promite multe: trailer-ul la Shutter Island. Sinistru. Și regizat de Scrosese, care nu m-a dezamăgit până acum. Bine, pentru ăsta mai am de așteptat puțin pentru că apare doar în octombrie. Până atunci vă sfătuiesc să mergeți să vedeți District 9.

Dovada 214

Wow ce bătrân sunt. Mergând cu bicicleta mi-am luat și MP3 player-ul și am ascultat niște muzică de pe vremuri. De exemplu Paraziții – Bagabonții ‘99. 99 pentru numele lui Dumnezeu! Acum 10 ani. Mai țineți minte?

Și o grămadă de alte “vechituri”. R.A.C.L.A. – Rimedebine (1998). Methadon 3000 – Veriga lipsă (1999 cred). Asta o mai știe cineva?

Am ascultat muzică pe care, acum o viață, o aveam pe casete audio și o ascultam la casetofon - pun linkuri la Wikipedia în caz că mă citește vreun tânăr Și gândindu-mă, clișeu, “nu le mai fac ca pe vremuri”, mi-am dat seama, din nou, că am îmbătrânit.