Săptămâna trecută

Săptămâna trecută nu prea am avut timp să bloghez. Pe lângă servici, care câteodată e mai lejer, câteodată îmi ocupă mare parte din zi, am mai pierdut vremea și cu sportul – v-am spus că m-am făcut sportiv în ultima vreme – și a trebuit să am grijă și de soție. Picior rupt, chestii. Așa că am avut o săptămână foarte activă. Și când ziceam că vine weekendul și pot să lenevesc, a venit un prieten din State cu un coleg să viziteze Vancouver-ul. Așa că, normal, vineri am fost la băute, sâmbătă la plimbare prin Downtown și abia duminică ce am reușit să lenevesc puțin.

Am ajuns în sfârșit la un restaurant românesc. Cred că singurul din zonă. Și, chiar dacă mâncarea a fost scumpă și chiar dacă nu a fost cea mai gustoasă, măcar mi-am alinat dorul de bucătăria autohtonă. Am mâncat 2 mici, niște zacuscă, o ciorbă de burtă și niște sarmale cu mămăliguță. Minunat.

Restaurantul românesc a fost punctul culminant al săptămânii. Sper să nu am la fel de mult de lucru și săptămâna asta pentru că voi ajunge iară să postez de două ori pe lună. Am nevoie de o vacanță…

Chirurgul

Astăzi mi-am luat inima în dinți și am sunat să-mi fac o programare la chirurg. Am povestit mai demult că trebuie să-mi scoată măselele de minte. Dentistul a zis că el nu face așa ceva și mi-a recomandat un chirurg.

Sun și mă întreabă pentru ce vreau să merg. Îi spun că pentru scos măsele de minte. Mă întreabă dacă un sau mai multe. Îi spun că trei (da, se pare că două jos și una sus trebuiesc scoase ). Pe urmă mă întreabă – fiți atenți – dacă de sus sau de jos. WTF?

Adică ai două măsele de minte sus și două jos. Și eu îmi scot trei dintre ele. Deci, de sus sau de jos? Deja m-am speriat. Noroc că până merg acolo mai trebuie să trec odată pe la dentist să-mi pună o plombă. Am să pun niște întrebări: Cunoaște personal pe chirurgul respectiv? Chirurgul bea? E pe treaba lui?

Nu de alta dar totuși, e operație. Nu vreau să mă trezesc că are pe măsuța aia, lângă bisturiu, un exemplar din Oral Surgery for Dummies.

Încă trei

Am mai apucat să văd trei filme – din nou nu foarte grozave, dar în lipsă de altceva…

Am văzut The Last House on the Left, remake-ul din 2009. Ăsta a fost drăguț, cel puțin mie mi s-a părut OK. Destul de palpitant, chiar dacă previzibil. Trebuie să recunosc, cu rușine, că nu am văzut originalul – știu, știu, cum pot să mă consider fan al genului horror dacă nu a văzut clasicul The Last House on the Left? Cu greu

Am văzut și 12 Rounds care e un fel de Die Hard 3 mai prost și fără Bruce Willis. E exact același plot – criminalul care vrea răzbunare, îl trimite pe eroul principal dintr-o parte în alta, bombe gata să explodeze – deja vu. Nu îl recomand decât în lipsă de altceva mai bun – așa am ajuns și eu să-l văd.

Și închei cu Never Back Down, care este un Karate Kid modern. Și prost. Hollywood e la zi așa că, în loc de karate, în film e vorba de MMA și BJJ și alte chestii la modă. Și se bat și ăla bun ia bătaie de la ăla rău dar se antrenează două luni după care se bat iară și câștigă el. Grozav.

Noroc că zilele astea trebuie să re-înceapă serialele. Nu se mai poate în halul ăsta.

Emergency (?) Room

Soția a căzut ieri seară și și-a rupt puțin piciorul. Așa că astăzi am fost la doctor. Doctorul ne-a trimis la radiografie și de acolo am ajuns la urgență, pentru ghips. Bine, nu i-au pus chiar ghips, i-au dat un fel de clăpar, avantajul fiind că poate fi dat jos din când în când.

Vreau să scriu despre experiența de la urgență – nu știu exact de unde vine Emergency-ul din Emergency Room. Am ajuns acolo și ne-am oprit în sala de așteptare. După câteva minute am fost într-un cabinet unde o asistentă a completat un formular cu adresa, data nașterii, ce s-a întâmplat – asta însemnând cum exact a căzut. Bun. Ne-a dat formularul și ne-a trimis înapoi în sala de așteptare. De acolo am fost chemați la un ghișeu unde am dat formularul completat de asistentă înainte. Și întreabă tipul “Ești născută pe 3 mai?”. “Da”. “Adresa este …?”. “Da”. “Data nașterii?” Dacă eram în locul soției la faza asta răspundeam “3 în [ce-o zis Adrian Despot]“. “Și cum ai căzut?”. Bă dă-o naibii de treabă. Zici că era interogatoriu și voiau să ne prindă că ne încurcăm în declarații. Am terminat și cu ăsta, ne-am mutat în altă sală de așteptare. Nivelul 2 cum ar veni. Acolo am stat vreun sfert de oră și ne-am uitat la patru asistente la niște birouri care chiar nu păreau urgente: frecau menta. După un sfert de oră a venit altă asistentă care ne-a chemat într-un salon unde urma să vină doctorul. Așteptându-l pe doctor, am confirmat, din nou, data nașterii, adresa și ce s-a întâmplat. Într-un final a venit și doctorul. Și care credeți că e primul lucru pe care l-a întrebat? “Cum ai căzut?”.

Acum eu am câteva ipoteze:

1. Asistentele și doctorii scriu atât de urât că nu știu să-și descifreze scrisul unul la altul, așa că degeaba am completat 3 formulare pentru că nimeni nu le poate citi.
2. Am dat peste locul unde s-a inventat redundanța.
3. Asistentele și doctorul sperau să ne prindă cu o minciună – dacă de fapt data nașterii era 4 mai și a zecea oară când ne întrebau ne scăpam? Eh? Cine ar fi râs atunci?
4. E un fel de farsă sinistră cu care își umplu timpul. Când nu plimbă pacienții dintr-o parte în alta se adună la cafea și râd – “Să fi văzut ce față avea ăla când l-am întrebat și eu aceași chestie”.

În fine, soția e mai bine și am eu grijă de ea până se însănătoșește de tot. Și e născută pe 3 mai. Parol.

Vacanță cu ciorbă de burtă (sau nu)

Toți colegii mei pleacă în vacanță în România. Ori săptămâna asta, ori săptămâna viitoare, ori au plecat deja, ori pleacă imediat. Numai eu rămân la servici până în noiembrie. Și e nasol că am și eu chef de un concediu.

De România sincer nu mi-e atât de dor, doar, după cum spuneam și mai demult, de prieteni și familie. Și ciorbă de burtă.

Sunt curios cum o să mă re-obișnuiesc cu serviciile din țară. De exemplu în Timișoara mâncam o ciorbă de burtă foarte bună la restaurantul Dracula. Doar că stăteam câte jumătate de oră ca să ne bage cineva în seamă. În final venea chelnerița și ne zicea nonșalantă – “A, scuze, nu v-am văzut”. Ieri am fost pe aici prin oraș să bem niște beri și să mâncăm ceva și vreau să spun că mi s-a părut că se agită prea mult chelnerița. Într-una venea la masă să ne întrebe dacă ne place, dacă mai dorim ceva. Doar că așa e peste tot și e ușor să te obișnuiești cu binele. Probabil că întoarcerea la serviciile din România va fi șocantă. În orice caz, mai am până la vacanță.

Post scris luni, autorul ținând dietă – despre vacanță și mâncare. Foarte original.

Durian

Săptămâna trecută am aflat de durian. Durian este un fruct din Asia de sud, care, din câte am înțeles, are un gust grozav dar pute oribil.

Cum am aflat de durian? Microsoft se bazează pe email. Ăsta e un fapt cunoscut și am mai scris și eu despre asta. Toată ziua se trimit mailuri în stânga și în dreapta, la persoane și grupuri. Dar avem, pe lânga grupurile pe care se trimit emailuri serioase, diferite grupuri pentru tot felul de hobby-uri, sociale etc. Avem și un grup social pentru angajații de aici de la MCDC, unde se discută vrute și nevrute. Ei bine săptămâna trecută un coleg a trimis un mail pe grupul ăsta social spunând că a cumpărat de curiozitate un durian, a mâncat puțin din el dar nu mai suportă mirosul. Întreba dacă vrea cineva să-l ia că dacă nu îl aruncă.

Colegii au început să discute despre fruct și unul a pus următaorea poză:

Cică, datorită mirosului, nu ai voie cu durian în hoteluri, aeroporturi și mijloace de transport în comun. Pe mine m-a amuzat tare chestia asta și am citit puțin despre fruct. Dacă sunteți curioși, aici e articolul de pe Wikipedia. Cică un scriitor britanic spune că a mânca durian e “ca și cum ai mânca budincă de zmeură în toaletă”.

Bine, acum vă dați seama că mor de curiozitate ce gust are și cum miroase dar soția nu mă lasă să cumpăr

Filme, cu greu

Cu chiu cu vai am reușit să mai văd trei filme. Spun “cu chiu cu vai” pentru că, după Inglorious Bastards, nu am mai fost la cinematograf pentru că nu am mai avut la ce să merg. Nimic interesant. La televizor nici atât. Așa că am ajuns din nou să mă uit la video-on-demand. Și am văzut așa:

Horsemen – care a fost destul de interesant, atât doar că finalul l-am văzut venind de la jumătatea filmului. E nasol așa, când filmul vrea să aducă o răsturnare de situație surprinzătoare și nu reușește. Dar a fost OK. Despre un polițist și niște criminali în serie care se autointitulau călăreții apocalipsei, atmosferă sumbră. Merită văzut.

Echelon Conspiracy – a fost și el aceptabil. Premisa interesantă – diferiți oameni primesc cadou câte un telefon mobil pe care apoi primesc mesaje care le spun, de exemplu, să nu se urce într-un avion, avion care apoi se prăbușește, sau să joace black jack la o anumită masă unde apoi câștigă o grămadă de bani. Pe urmă primesc diferite sarcini ca apoi să fie uciși tot urmând instrucțiunile din mesaje. Din păcate, finalul iarăși a fost sec. Aceași idee introdusă de Neuromancer și repetată de 1000 de ori.

Obsessed – l-am văzut la recomandarea unor prieteni. E despre un tip, căsătorit, care ajunge să aibă o secretară nebună care vrea neapărat să fie împreună cu el și îi face tot felul de mizerii. Ăsta ar fi fost drăguț dacă ar fi fost puțin mai alert dar așa mi s-a părut plictisitor. Plus că s-a terminat cu o bătaie de 15 minute, cum n-am mai văzut decât în Kill Bill și care cred că nu își avea locul în filmul ăsta.

A, și mi-am cumpărat încă un clasic pe DVD – Snatch. Dar despre el nu scriu nimic, pentru că e clasic

Dentist :(

N-am mai scris nimic pentru că și ieri și azi am fost la dentist și asta mi-a ocupat tot timpul. Ieri a fost prima dată când mi s-a făcut injecție cu anestezic. Și mie mi-e frică de ace. Mă asigurau și doctorul și asistenta că nu doare, că nici nu simt, că bla bla bla. Și când mi-a făcut injecția am simțit-o până în măsele. Doctorul mi-a explicat nonșalant că a atins un nerv. Bravo lui.

Așa că zilele astea cu atât m-am distrat. Trezit dis-de-dimineață (am avut programare o dată de la 7:45, o dată de la 8), tortură și pe urmă așteptat jumate de zi să-mi treacă amorțeala și să nu mai vorbesc ca Stallone. Groaznic. Și încă nu s-a gătat distracția pentru că trebuie să merg în curând și la un chirurg să-mi scoată măselele de minte. Revin cu un post mai optimist când reușesc să recuperez orele de somn pierdute.

Cultural/culinar

Am un coleg de echipă turc. E musulman așa că de câte ori am ieșit în oraș a trebuit să mergem la restaurante turcești pentru că el nu are voie să mânce porc și nimic derivat din porc și alt fel de carne doar halal. Dar nu mă pot plânge, am mâncat kebab, baklava și multe alte bunătăți. Bucătăria turcească e super.

Aici vine partea culturală – vineri m-a întrebat dacă știu ce e Ramadan. I-am zis că nu știu exact. Cică se ține post o lună în sensul că nu ai voie să mânci nimic de când răsare soarele până când apune. Bun. Pe urmă m-a întrebat dacă știu ce e Iftar. I-am zis că habar n-am. Cică după ce apune soarele tragi un ospăț la care inviți familie și prieteni. În momentul ăla mi-am dat seama încotro se îndreaptă discuția

Așa că ieri seară am fost, împreună cu soția, la un Iftar și m-am ghiftuit cu mâncare turcească. Asta e partea culinară – supă de linte, sarmale, kebab, revani… tot felul. Toate super bune. La sarmale nu pun link dar erau destul de diferite de ale noastre. În primul rând că nu erau umplute cu porc, erau umplute cu orez, în al doilea rând că aveau altă formă. Cică în Turcia cu cât sunt rulate mai subțiri cu atât sunt mai reușite.

Atât îmi pare rău că noi nu-l putem invita la o porție de sărmăluțe românești, o friptură de porc și un pahar de pălincă.

Am rezolvat un mister

Astăzi, o chinezoaică ieșea din parcare. A oprit mașina jumătate pe trotuar – ca să nu poată trece pietonii – și jumătate pe stradă – ca să nu poată trece mașinile. Și stătea. Nu venea nicio mașină din stânga, ea voia să facă dreapta, dar s-a oprit. A stat și a așteptat până au început să vină mașini și să o claxoneze, pentru că, după cum am zis, avea botul mașinii proțăpit în stradă.

Mă tot miram eu cum naiba primesc permis de conducere șoferii ăștia. Mai ales că o mulțime de colegi de la lucru care au dat pentru permis s-au plâns că e greu, că sunt stricți, că te pică imediat. Nu știu dacă am mai explicat cum stă treaba dar, pe scurt, după ce ajungi aici ai voie să conduci vreo 3 luni cu permis din România sau alte țări și pe urmă trebuie să dai examen pentru permis de Canada.

Ei bine mi-au explicat niște prieteni ieri. Cică guvernul e în relații foarte bune cu guvernul Chinei, așa că dacă vii din China nu trebuie să dai examen. Doar duci permisul nu-știu-unde și primești unul canadian. Asta explică multe. Rămân cu ochii în patru.