Împachetăm

Mâine vine firma să ne mute tot apartamentul. În seara asta strângem, împachetăm, curățăm. Live pe Twitter.

UPDATE: Mda, nu mai merge Twitter. Prima dată când îl folosesc și eu serios și uite ce pățesc. Bad user experience! Bad!

UPDATE 2: Se pare că Twitter a fost hacked. Și-au găsit momentul. Tocmai când voiam să povestesc cum a trebuit să curăț eu carpeta că la soție îi era frică de mașinărie.

UPDATE 3: Twitter is back online.

Busy

Mă apuc din nou de scris că dacă nu uit cum se face. Am fost foarte ocupat. Am fost foarte ocupat pentru că săptămâna viitoare e ultima săptămână în Canada. Weekend-ul viitor ne mutăm în State. Pachetul de relocare pe care l-am primit e grozav – companie care să ne mute lucrurile (mobilă și chestii), locuință temporară în State până ne găsim ceva, bilete de avion Vancouver – Seattle… tot tacâmul.

Problema e că, se pare, eu trebuie să îi coordonez pe toți. Și nu e ușor. Adică: firma care se ocupă cu împachetatul are nevoie, pe un formular ce trebuie la vamă, să scriu data în care intrăm în State, aeroportul și numărul zborului. Abia apoi pot veni să ne împacheteze. Biletele de avion nu sunt luate, eu trebuie să spun cam când aș vrea să zburăm. Atât că nu putem zbura înainte să vină compania de mutat și nici la mult timp după (pentru că ne vor lua și patul și tot, nu mai putem sta în apartament după ce vin ei). Practic zborul depinde de mutatul lucrurilor și mutatul lucrurilor depinde de zbor. Și pe lângă asta, în intervalul de timp dintre împachetatul lucrurilor și zbor trebuie să ne întâlnim și cu proprietarul apartamentului să-i dăm cheile și să vadă dacă nu am stricat ceva. Complicat de tot.

Și, desigur, mai este și activitatea mea preferată – completatul de formulare. Cu nume, prenume și data nașterii. Neapărat. Abia aștept să ajungem acolo și să se termine toată zăpăceala.

Asta ca să vedeți cu ce m-am ocupat de când am venit din vacanță și de ce nu am mai avut timp de blogat. Plus că iarăși lucrez la două proiecte deodată. Și mă trezesc tot pe la 6 dimineața.

Jet lag sucks!

E groaznică treaba cu jet lag. Și într-adevăr e mult mai nasol după România – Canada decât în sens invers. N-am mai fost în stare să scriu nimic pe blog ultima săptămână pentru că am avut un program extrem de ciudat – trezit pe la 3-4 dimineața, somn pe la 7-8 seara. Groaznic. Nici la lucru nu am mai dat randament cum trebuie pentru că pe la amiază deja mă apuca somnul și când se apropia ora 5 eram pe jumătate adormit.

Și cafeaua nu ajută deloc. Mai ales că faimosul Starbucks este, de fapt, apă chioară. Am și dovadă clară acum. Mi-am luat o cafea și, fiind adormit, m-am pătat pe tricou. Vreau să spun că după ce s-a uscat pata, a dispărut. De tot. Fără nicio urmă. De ce? Pentru că nu e cafea, e apă chioară, de aia.

Bine măcar că noaptea asta am reușit să dorm ceva mai normal. M-am culcat pe la 11 noaptea și m-am trezit la 7. Deși nu știu dacă o să dureze pentru că acum e amiază și deja mi-e somn. Revin cu povești și chestii când reușesc să intru în rând cu lumea. A, și am luat viza pentru State. Peste vreo două săptămâni mă fac american.

Jet lag

Am ajuns cu bine. Nu am mai scris pentru că am fost foarte ocupat să beau bere cu prietenii și să mă lupt cu diferența de fus orar. Am aterizat duminică pe la ora 1 la amiază. Planul meu a funcționat, într-un fel – nu am luat somn de cum am aterizat, am rezistat eroic până seara, când am fost în Bierhaus. M-am culcat pe la vreo 12 noaptea fiind convins că am rezolvat-o cu jet lag-ul. Pe naiba. M-am trezit cu noaptea în cap (după ora Canadei era ca și cum aș fi dormit de dupămasă). A doua zi pe la amiază muream de somn. Am zis că mai încerc odată. Seara Bierhaus, de data asta culcat pe la vreo 2 dimineața – același rezultat, m-am trezit tot cu noaptea în cap. Sper ca încet-încet să mă obișnuiesc totuși cu ora din România, și asta preferabil înainte să pornesc iar spre Canada. Dar nu sunt convins pentru că astăzi m-am trezit pe la 5:30…

Zbor

Am avut încă o săptămână agitată. Am început concediul. De marți. Marți la ora 5 am pus punct, mi-am luat o sticlă de Jack Daniel’s și m-am cufundat în vacanță.

Pe urmă trei zile la rând am umblat prin oraș să rezolv tot felul de treburi înainte de plecare. Și am băut Jack Daniel’s. Astăzi în sfârșit am încheiat cu tot, soția termină de împachetat bagajele și mâine zburăm spre România. Abia aștept. O ciorbă de burtă, o shawarmă slinoasă din complex, Bierhaus…

Vom călători 16 ore. Plecăm dimineața la 11 jumate de aici și în Timișoara ajungem la 1 jumate. Diferență de fus orar mare. Planul e să rezist până seara în România, să bag un somn de 12 ore și dimineața să fiu fresh. Ăsta e planul. Exact ăsta a fost și când am zburat din Redmond dar cum am ajuns acasă cum am luat somn. M-am trezit pe la 3-4 dimineața. Probabil că se va întâmpla la fel și de data asta. Și nu m-ar deranja atât de tare, doar că Bierhaus e închis la ora aia

Electrocasnice

Nu mă mai înțeleg bine cu electronicele din casă. De loc. În primul rând, ce mă enervează cel mai tare, e că bipăie. Cuptorul cu microunde, după ce a gătat de încălzit, începe să bipăie. Dacă pun ceva mâncare acolo, oricum iese atât de fierbinte că nu poate fi mâncat în următoarele 5-10 minute. Și poate aș vrea să las mâncarea în cuptor că mă uit la televizor la ceva interesant. Sau tocmai m-am tolănit în pat. Dar nu. Cuptorul cu microunde bipăie de zici că e capătul lumii. Aș vrea să port o discuție cu cine l-a proiectat.

Bine, cuptorul nu e problema cea mai mare pentru că oricum nu-l folosesc atât de des. Nemesisul meu este mașina de spălat vase. O urăsc! Mașina de spălat vase, la fel, după ce și-a terminat treaba, începe să bipăie. Tare. Nu poți să o ignori. Trebuie să lași baltă orice faci și să o deschizi că parcă se topesc vasele dacă mai stau acolo 5 minute. Unde mai pui că durează o grămadă până gată de spălat așa că sunt șanse foarte mari să te prindă cu bipăitul fie când tocmai te-ai așezat în pat, fie când ești la WC, fie când e finalul filmului.

Cine s-a gândit, când a construit mașinăriile astea infernale, că treaba trebuie totdeauna încheiată cu alarme? Noroc că mașina de spălat nu face la fel, că nu știu ce mă făceam. După ce mă mut în State, am hotărât că primul lucru pe care îl fac e să-mi iau o șurubelniță și să reduc toate electrocasnicele la tăcere.

Și ajung la preferatul meu din ultimele zile – aerul condiționat. De fapt panoul ăla mic cu care poți să programezi aerul condiționat. E atât de deștept încât poate regla temperatura în funcție de oră, zi, poate ține minte programele anterioare etc. Cel puțin asta am înțeles eu din manual și din rotița aia cu zece opțiuni. Cum noi am vrea temperatură constantă în casă însă, am trecut rotița aia pe Manual. Simplu până aici? Așa am crezut. Pe urmă poți să-ți alegi ce temperatură ai vreau și ai un ecran care îți spune cât ai vrea tu să fie și cât este de fapt. Și mai ai încă un buton pe care îl poți pune în patru poziții – Auto, Răcire, Încălzire și Oprit. Citind opțiunile, mă gândesc că Oprit înseamnă să nu mai meargă, Răcire/Încălzire să răcească dacă e mai/încălzească dacă e mai frig decât temperatura aleasă și Auto ca să încălzească sau răcească cum îl duce capul, în final menținând temperatura pe care am ales-o. Așa că l-am pus pe Auto și – surpriză – ba ne trezim că ne coacem încet ba că dârdâim de frig. Și când mă uit la ecranul ăla văd o chestie de genul – eu aș vrea 23 de grade, de fapt sunt 18 grade și aerul condiționat, în prezent, răcește. WTF much? Încep să regret că nu mi-am continuat studiile pentru că, recunosc, cu rușine, nu știu să programez aerul condiționat. Și am terminat informatica. Poate, dacă eram PhD, tainele micului panou mi-ar fi fost dezvăluite.

A început să-mi fie cald. Merg să depanez.

Vreau pușculiță

Mi-e destul de greu să scriu acest post pentru că, doar gândindu-mă la subiectul despre vreau să scriu, mă emoționez. Am fost la mall. Și am văzut un Lamborghini Murcielago. Superbă mașina. Și când zic am văzut, nu zic că a trecut pe lângă noi pe stradă sau ceva. Era expusă în mijlocul mall-ului. Am putut să o admir. De la faruri la interior și la motorul care se întrevede în spate.

Era expusă pentru ceva reclamă la ceva club auto canadian. Cică te abonezi și timp de un an poți să faci test drive la tot felul de mașini. Costă doar 4000 de dolari. Doar 4000 de dolari. Să pun lucrurile în perspectivă: pentru că după ce mă mut în State va trebui să-mi iau o mașină, mă gândeam mai în glumă mai în serios să-mi iau un Ford Mustang. Ei bine un Murcielago costă cam cât 20 de Mustang-uri O să-mi cumpăr o pușculiță din aia în formă de purceluș și o să încep să strâng bani. Peste câteva sute de ani o să-mi cumpăr unul.

Deja-vu. La propriu

Mă uit la Futurama. Cele mai tari desene animate. De vreo săptămână nu mai e nimic intersant la TV, că e nu știu ce (eveniment sportiv?) în State de ocupă tot timpul așa că serialele au oprit producția vreo 2-3 săptămâni. Și cum nu mai aveam la ce mă uita, joi mi-am cumpărat sezoanele 3 și 4 din Futurama pe DVD (1 și 2 nu erau în stoc, dar le găsesc eu până la urmă), mi-am cumpărat o grămadă de doze de bere și am început să mă uit. Și aici intervine deja-vu-ul: așa am petrecut cam 75% din anul întâi de facultate – bând bere și uitându-mă la Futurama.

Pe vremea aia trebuie să recunosc, cu rușine, că le luam de pe DC++ dar acum am zis că să la cumpăr frumos, că de uitat la ele sigur mă uit. Pentru că în anul întâi de facultate le-am văzut și re-văzut pe toate de cel puțin 10-15 ori, așa că ce mai contează dacă le revăd de încă 10-15 ori. Bere să fie. Și cum am un Liquor Store la parter, nu văd să fie nicio problemă.

Iar la vară (Good news, everyone!), prin iunie din câte am înțeles, după o pauză de mulți ani, va începe un sezon nou. Abia aștept.

Apropo, am o chestie din asta în birou:

Pe scurt

Știți cum mi-am dat seama că am câștigat ceva vechime la locul de muncă? Deși am un milion de lucruri de terminat în două săptămâni ca să pot pleca liniștit în vacanță, trebuie să pierd câte o jumătate de zi explicând la unii și la alții cum funcționează una și alta. Cred că un senior developer nu mai are timp de loc să lucreze.

Pe scurt, nu mai am timp de blog, nu mai am timp nici de X-Box , trebuie să termin chestii. Asta ca să nu stau cu un ochi pe mail și celălalt în Visual Studio și în timpul vacanței. De fapt timp să scriu două rânduri pe blog am, dar nu am subiecte. În parte NDA-ul e de vină – nu prea pot povesti cu lux de amănunte la ce lucrez, în parte e faptul că iară lucrez de dimineața până noaptea și nu mai am când să mă întâlnesc cu tot felul de chinezi ciudați care să-mi dea subiecte de dezbătut aici. Eh, dacă aș fi bloagăr profesionist, altfel ar sta treaba. Dar cum îmi place mai mult să scriu software decât povești, fiind astfel un bloagăr amator, când lucrurile se aglomerează, blogul este cel care suferă. Asta este. Când voi avea mai puțin de lucru, voi avea mai multe de povestit. Revin. Curând. Sper.

Vacanță

Managerul meu mi-a spus o vorbă foarte înțeleaptă când discutam când să îmi iau concediu – că indiferent când îl plănuiesc, sigur atunci voi avea mai mult de lucru. Și se pare că e adevărat. Merg în România în 3 săptămâni. Până atunci trebuie să termin un proiect. Dacă nu aș fi plecat în vacanță, aș fi avut vreo săptămână-două în plus să lucrez la el. Oricum, zilele astea bag mare. Să nu mai zic că vineri am avut o urgență – prioritate zero, chestii – de am stat până noaptea târziu cu niște colegi să investigăm o problemă. Bine, n-am stat la lucru, am stat conectat la net de acasă, în pijamăluțe, dar tot nu a fost o experiență grozavă.

Și tot zic că am nevoie de o vacanță. Iarna asta chiar aș fi vrut să merg o săptămână în Hawaii – visez de mult la asta, problema e că mă transfer în State dar zilele mele de concediu nu se transferă. Așa că probabil amân Hawaii încă un an și mă mulțumesc cu vacanța din România. Și nu scriu despre Hawaii doar ca să impresionez – avionul din Vancouver și cazarea la hotel o săptămână în Hawaii costă cât un bilet dus-întors până în România.

Mor de curiozitate ce impresie îmi va face România după un an trăit într-o țară civilizată. Cât îmi va lua să mă obișnuiesc cu serviciile din țară? Cu vânzătorii și chelnerii scârbiți și toate cele… cocalari, manele, BMW, semințe  Cum o fi o fi, chestia e că am nevoie de o vacanță. Să îmi “încarc bateriile”. Cu prietenii. La Bierhaus. Încă 3 săptămâni.