Skip to content

De ce nu bloghez în ritmul în care aș vrea

5 April 2008

Pentru că nu am timp. În ultimele două săptămâni am fost foare ocupat. În primul rând am primit Telefonul. Telefonul fiind de la Microsoft, unde am dat un interviu pe la începutul lui martie, unde se pare că m-am descurcat. Dacă toate merg bine (adică iau licența cu bine, iau viza și sunt bine sănătos), în octombrie plec, împreună cu viitoarea mea soție, în Vancouver la echipa Atlas. Ce legătură are asta cu faptul că nu am mai postat nimic de atât timp? Păi m-am sărbătorit😛 Am fost la bere.

A doua cauză principală a faptului că nu am mai scris nimic este o restanță pe care o aveam de anul trecut, restanță la Sisteme de Operare II. Cum plecatul meu din țară depinde direct de obținerea licenței la vară care, la rândul ei, depinde direct de luatul tuturor examenelor, am învățat din răsputeri ca să reușesc să trec de restanță (și am și trecut). Și pe urmă m-am sărbătorit🙂 Și dacă tot vorbesc despre sisteme de operare, cartea pe care a trebuit să o citesc, Operating System Design and Implementation, mi s-a părut chiar foarte interesantă și o recomand.

Oricum nu am scăpat încă de toate grijile având în vedere că semestrul se gată în patru săptămâni și până atunci trebuie să predau o grămadă de teme și proiecte, așa că nu promit că mă voi apuca de postat în ritmul în care aș vrea dar promit că voi scrie, pentru cine e interesat, cum am ajuns să dau interviul de angajare la Microsoft, în ce constă, cum decurge și cam ce trebuie să știi înainte să te prezinți acolo.

Seria de posturi despre construcția compilatoarelor, pe care vreau să o las în cyberspace pentru posteritate, o voi continua când mă voi apuca din nou de lucru la licență – deocamdată timpul nu îmi permite.

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: