Skip to content

Bye Bye

27 September 2008

Peste o săptămână voi fi ajuns deja în Vancouver. Vinerea viitoare plec din ţară. Joia viitoare plec din Hunedoara.

Joi au venit doi angajaţi de la AGS Movers şi ne-au împachetat. Când veneam cu soţia de la Timişoara acasă ne lua vreo 2-3 ore să împachetăm două genţi. Tipii au împachetat tot ce ducem cu noi acolo în 45 de minute. Câteva cutii cu haine, câteva cutii cu cărţi… Aştia suntem noi la 23 de ani. De fapt, “you are not what you own”. Dar în orice caz, din momentul în care am văzut genţile împachetate, am început să simt că plec.

Mai am şase zile să-mi iau la revedere de la prieteni, de la familie (duşmani nu am că nu sunt manelist). Singurele motive pentru care aş rămâne în ţară. Dar din păcate nu sunt destui pentru a mă ţine aici. Nu pot spune că sunt trist, ba dimpotrivă, abia aştept să îmi fac o viaţă acolo, doar că nu îmi plac despărţirile – clişeu dar adevărat.

Am citit în Almanahul Caţavencu de anul acesta, Senzaţii Tari, un scurt text, cred că Senzaţii aproape tari din America, cum se simte un emigrant. Pe scurt: primele luni totul pare mai frumos acolo, apoi urmează realizarea părţilor neplăcute, apoi vine dorul de casă şi, în final, după revenirea într-o vizită acasă şi constatarea că absolut nimic nu s-a schimbat, hotărârea că totuşi acolo este acasă. Am mai scris odată mai pe larg, când eram supărat după un drum interminabil cu trenul venind de la Bucureşti şi opt ţigani care au fost daţi jos de poliţie la Piteşti cu scandal, de ce nu îmi place România.

Şi îmi este groază de primele săptămâni acolo. În primul rând că am interţia a 6 luni fără servici, în al doilea rând când mă gândesc că urmează peste 40 de ani de muncă până la pensie şi în al treilea rând de intrarea în ritmul de muncă de acolo care este, cum ne spuneau astă vară la internship, “like drinking water from a hose”. Dar a cam sosit momentul, după atâta lipsă de ocupaţie. Plec cu mintea odihnită şi asta nu e neapărat un lucru bun.

Şi după tot ce am debitat închei cu abia aştept să ajungem acolo. La casa noastra, la noua noastră familie, la curăţenie şi civilizaţie, la o slujbă extraordinară, la un alt nivel de trai. Vă anunţ eu când mi se face dor de România, deocamdată aş folosi verbul “a scăpa” ca să descriu plecarea. Nu sunt patriot.

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: