Skip to content

Parcări

8 October 2008

Pentru început trebuie să povestesc de ce nu îmi place să fac parcări. Acum cinci ani, când făceam școala de șoferi, instructorul m-a plimbat timp de aproape o lună pe străduțele prăfuite din Hunedoara. Când mai aveam vreo două zile până la examen – deja mă descurcam binișor cu mașina –  îmi spune ”Hai acolo unde facem parcarea laterală”. La care eu întreb nevinovat ”Și cam pe unde e asta?”. Domnul instructor uitase să mă învețe parcările. Vă dați seama că ultimele mele două sau trei ore de condus cu el au fost petrecute doar parcând mașina. La examen m-am descurcat bine doar că am rămas cu senzația că am învățat să fac parcări așa cum înveți pentru un examen la o materie neinteresantă – bagi mare cu o zi înainte și uiți tot după. Acum nu vreau nici să credeți că sunt dezastruos, pentru că am experiență de câțiva ani de condus și, dacă mă concentrez, pot să parchez oriunde. Doar că trebuie să depun ceva efort. E și vina mea pentru că, în loc să exersez, caut de obicei spații libere mari, în care pot lăsa mașina pe două locuri de parcare. Doar când trebuie îmi bat capul cu manevrele de rigoare.

Ieri am fost să ridic mașina închiriată – am dreptul o lună de zile la o mașină închiriată de firmă, până îmi găsesc eu ceva – și am primit un vapor tip Chrysler Sebring. Din păcate, dacă urmați link-ul nu vă veți putea da seama de dimensiunile mașinii, dar este mare. Foarte mare. Arată ca un bully al mașinilor, fiind mai înaltă și mai lată decât tot ce sălășluiește prin parcare. Și locul meu de parcare din clădirea în care locuiesc este unul fix, numărul 49. Numărul 49, pe lângă faptul că este destul de îngust, se găsește între un stâlp și o mașină parcată chiar pe marcaj. De fiecare dată când mă întorc acasă trebuie să trag destul de aproape de stâlp cât să pot deschide ușa să ies din mașină și destul de aproape de mașina vecină cât să rămân cu oglinda de pe partea stângă intactă. Asta înseamnă cam o marjă de eroare de 10 cm pentru că, după cum spuneam, conduc un monstru. Acum de voie, de nevoie, sunt convins că într-o săptămână devin as în parcări.

From → true story

One Comment

Trackbacks & Pingbacks

  1. Vapoare, umbrele, reclame « Vlad’s Happy Place

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: