Skip to content

Cafea – Partea II

20 October 2008

Dacă la mulți străini nu le place cafeaua de la Starbucks, vreau să vă anunț că eu nu mă număr printre ei. Mie îmi place foarte mult.

În România, atât eu cât și soția beam nes. Adevărul e că acesta este un alt viciu de-al meu. Adică efectiv nu sunt în stare de nimic până nu beau o cafea dimineața. Noroc că am găsit și aici Nescafé așa că ne începem dimineața ca în reclamă și toate sunt bune și frumoase.

Dar să explic cum de mie îmi place Starbucks. Vara trecută, în Redmond, nu am avut norocul de aici. Nu am reușit să găsesc nes acolo – nu cel pe care îl beau de obicei – așa că mi-am cumpărat o pungă de cafea. Cum brand-urile din QFC sau ce supermarket o fi fost nu îmi spuneau mare lucru, am cumpărat o pungă la întâmplare. Nici cea mai scumpă, nici cea mai ieftină. Și vreau să vă spun că am nimerit cea mai oribilă cafea de pe fața pământului. Atât noroc am avut că eram obligat să o beau doar sâmbăta și duminica, zilele în care nu mergeam la lucru. Asta pentru că la lucru aveam o cafea mult mai bună – de la Starbucks.

Azi dimineață am plecat spre stația de microbuz cu 10 minute mai repede așa că pe drum am intrat într-o cafenea. Băusem deja nesul acasă așa că mi-am luat o sănătoasă cafea decofeinizată. Doar așa, ca să umblu și eu cu un pahar în mână și să aștept microbuzul sorbind din el. Am vrut să trăiesc visul american. Vreau să vă mărturisesc că, stând în stație cu cafeaua fierbinte, m-am simțit foarte, foarte occidental😀

From → coffee

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: