Skip to content

Despre sperieturi

11 November 2008

Buzunare

Sau cum mă speriu când nu trebuie. În România aveam întotdeauna buzunarele pline cu o mulțime de chestii. De obicei aveam așa: portofel, chei de la casă (cu cartelă pentru interfon și un breloc mare), chei de la mașină, pachet de țigări, brichetă, actele mașinii, încă o brichetă, telefon mobil. Dacă cumpăram ceva, restul de multe ori îl băgam direct în buzunar, nu mă mai chinuiam să-l aranjez în portofel. Plus te miri ce alte chestii – un pix, un stick USB… Unde vreau să ajung este că aveam ambele buzunare de la blugi pline pline și când trebuia să caut ceva – să zicem cheia de la casă – trebuia să scot tot ce am în buzunarul drept, să realizez că se află de fapt în buzunarul stâng, să caut în buzunarul stâng și să nu găsesc nimic, să cred că mi-am pierdut cheile și abia apoi, după un moment de panică, să le găsesc totuși în buzunarul în care am căutat degeaba prima dată. Așa ceva se întâmpla aproape zilnic.

Ei bine aici nu am decât portofelul și cheile de la apartament. Țigări nu mai servesc, brichetă n-are sens, mașină nu mai am, telefon mobil nici atât… Acum absolult în fiecare dimineață, când ajung în lift, am senzația că am uitat ceva, bag mâna în buzunar și nu găsesc nimic. Trag o sperietură bună de fiecare dată până realizez că acum nu mai car un birou întreg în buzunare.

Alarme

Sau cum nu ne speriem când trebuie. Ieri prăjea soția ceva când uleiul din tigaie a luat foc. Imediat după au început să sune alarmele de incendiu din apartament. Panică – nu pentru că luăm foc, pentru că nu știam cum să oprim alarmele, pentru că ne era frică să nu pornească sprinklers peste laptop, televizor etc. și pentru că nu voiam să ne trezim cu pompierii la ușă din atât. Ei bine am deschis repede uși și geamuri, soția a ieșit pe balcon cu tigaia, eu eram cu telefonul în mână și nu știam pe cine să sun ca să ne descurce, agitație mare. După ce s-a aerisit alarmele s-au potolit singure.

Astăzi stăteam pe canapea și ne uitam la televizor când auzim, foarte încet, același sunet inconfundabil. Se auzea de undeva din vecini. Clar: nu suntem singurii care au pățit-o așa. Ce credeți că am făcut? Ne-am luat în brațe și am început să râdem în hohote. Halal plan de evacuare!

From → true story

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: