Skip to content
Tags

Cărți – de toate pentru toți

13 November 2008

Am avut o săptămână extrem de plină. M-am apucat de înot. Studiez și cursurile de la Stanford despre care am scris data trecută… Așa că mare lucru nu s-a mai întâmplat să merite a fi povestit. Și dacă s-a întâmplat nu am remarcat că eram preocupat și eu, ca tot omul, de regresia logistică. Nu am mai avut timp decât să citesc, așa că voi scrie din nou despre cărți.

The Selfish Gene de Richard Dawkins a fost într-adevăr (așa cum mi-a spus prietenul care mi-a recomandat-o) foarte interesantă: despre evoluție, genetică, biologie, teoria jocurilor. Dar foarte accesibilă. De fapt aici cam orice găsești într-o librărie la secțiunea – mult prea mică de altfel – de Science este doar for dummies sau complete idiot’s guide to sau introduction to… totul pentru noobs. Dar ca să revin la carte, conceptul a fost interesat și mi-a plăcut în mod deosebit conceptul expus în capitolul dedicat așa numitelor meme, neologism care a apărut prima dată în această carte.

Awake at the Wheel de Mitchell Lewis Ditkoff este o carte despre cum să crești idei – cum să le generezi, cum să le dezvolți și cum să le pui în aplicare. A fost interesantă, deși cam scurtă. Dădusem acum mult timp (câțiva ani) peste un pachet special de cărți cu același scop ca și această carte, numit Free the Genie, o idee care mi s-a părut foarte interesantă. Autorul cărții este și inventatorul lui Free the Genie, dar am preferat cartea pentru că a fost mult mai ieftină decât pachetul și, așa cum bănuiam, prezintă concepte/tehnici asemănătoare.

Spook Country de William Gibson este ultimul roman al autorului. Nu am apucat să citesc mult din el deocamdată dar este același stil superb, parcă o atmosferă mai puțin dezolantă decât în Pattern Recognition. Am aflat că dl. William Gibson locuiește în Vancouver. L-aș chema la o bere dacă aș ști cum să dau de el…🙂

Ce urmează:

Prediction, Learning and Games de Nicolo Cesa-Bianchi, Gabor Lugosi vreau să o citesc mai mult în interes de servici. Am comandat-o de la biblioteca Microsoft (da, avem bibliotecă). Trebuie să sosească în curând și atunci probabil pun deoparte Spook Country.

Duma Key de Stephen King pentru că e de Stephen King. Și e nouă. În orice magazin am intrat, care vinde măcar 5-6 bestsellers printre orice alte produse, am văzut și cartea asta pe un raft. Să nu mai spun că în librărie era peste tot, încă în trei ediții – paperback, hardcover și large print paperback. Și recunosc, mi-a luat ochii. A trebuit să o cumpăr.

Și mai departe nu mai știu. Să văd de ce voi mai avea chef după ce termin cu cele două de mai sus. Că ambele sunt mari și înfricoșătoare. Dacă voi mai avea chef de matematică, voi încerca Concepts of Modern Mathematics de Ian Stewart. Am înțeles că e o carte foarte bună, vorbește despre mai multe ramuri ale matematicii și nu e deloc dificilă.

From → books

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: