Skip to content

Despre somn

20 February 2009

clock

Somnul este foar important pentru mine. Și pot să mă laud că nici nu am avut niciodată probleme cu somnul. 8 ore și sunt ca nou. Dar se mai întâmplă să fie neapărat nevoie să mă trezesc cu nopate în cap câteodată.

Acum câțiva ani, rezolvam foarte simplu problema – nu mă trezeam. Am folosit telefonul mobil pe post de deșteptător ani la rând, până mi-a făcut cadou soția un ceas deșteptător ca cel din imagine. Țin minte că o dată trebuia neapărat să mă trezesc la 7 să ajung la școală pentru ceva prostie de oră. Ei bine m-am trezit pe la 9 și auzeam ceva sunând surd și nu îmi dădeam seama ce și de unde. Până la urmă mi-am dat seama – telefonul meu suna de sub pernă. Se pare că m-a trezit la 7 și, fiind prea adormit ca să intru în meniu să-l opresc, l-am băgat sub pernă și m-am pus peste ele ca să nu-l mai aud.

Asta era acum câțiva ani. Acum, din păcate, când trebuie să mă trezesc, chiar trebuie. Plus că mă ajută deșteptătorul – sună atât de tare că degeaba îl bag sub pernă. Așa a trebuit să mă trezesc miercuri, ca să ajung mai devreme la lucru. Pentru asta a trebuit să prind naveta de la 7:30. Pentru ca să prind naveta, a trebuit să mă trezesc pe la 6:30 – 6:45. Mai are rost să spun că am fost mort de somn toată ziua? N-am fost în stare să fac nimic. Absolut nimic. Plus că dimineața, în drum spre lucru, aveam o senzație foarte ciudată – ca și cum, adormit, am făcut ceva prostie gen să-mi iau cămașa pe dos sau să îmi iau doi papuci diferiți în picioare. Din fericire nu a fost cazul, era doar imaginația mea adormită.

Am descoperit că mai nou pot recupera o noapte nedormită dormită pe jumătate. Miercuri seara m-am culcat la ora 7 și am dormit fix 12 ore, pâna joi dimineața la 7. Este a doua oară când mi se întâmplă deja anul acesta. Se pare că dacă pierd câteva ore de somn, le recuperez noaptea următoare fără nicio problemă. Mă bucur, pentru că somnul este o parte foarte importantă a lenevitului. Și eu sunt foarte serios în privința asta.

From → true story

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: