Skip to content

Și miercuri???

11 March 2009

M-am tot plâns de zilele de luni. Pe urmă am zis și de marți și de cele trei ceasuri rele. Și astăzi eram fericit că trecusem de ambele. Dar iarăși am avut o zi… din aia. Nu, nu s-a întâmplat nimic grav. Doar o mulțime de mizerii mici care s-au adunat. Am să înșir aici câteva dintre ele, pentru că, dragi cititori, știu că e amuzant să vezi ce a pățit altcineva.

Ziua a început foarte frumos, în zgomot de ceas deșteptător. S-a schimbat ceasul. Normal că, la vârsta mea, nu m-am adaptat atât de rapid la noua oră. Încă și mai bine, am avut un meeting de la ora 9. A trebuit să prind naveta de la 7:30. M-am trezit la 6:45. Asta după ora veche ar veni 5:45. Vă dați seama ce plin de elan mi-am început ziua.

Ajung la birou și constat că am ceva probleme cu rețeaua și laptopul. Întreb pe IT guy de la MCDC și zice să încerc nu-știu-ce și dacă nu, să sun la asistența tehnică (serviciu telefonic). Acum trebuie menționat că avem la lucru telefoane VoIP, așa că pot suna fie de la telefonul propriu zis, fie prin calculator, rezultatul fiind același. Și cum e mai comod prin calculator, că în loc să țin de receptor, stau cu căștile pe urechi și din obișnuință, am sunat de pe calculator.

Normal, am fost pus în așteptare. E grozav să stai în așteptare. Asculți o bucată de 10 secunde de melodie cretină care se repetă la infinit, întreruptă din când în când de o înregistrare care mă anunță că nu este niciun operator disponibil. După vreo jumătate de oră, mă plictisesc așa că îi trimit un instant message la IT guy. Îi spun că am făcut ce mi-a zis și tot nu am rezolvat problema. Foarte amabil, îmi zice să duc laptopul la el să se uite. Cum eu sunasem de pe calculator, a trebuit să întrerup convorbirea. 30 de minute pierdute. Bine că măcar se rezolvă problema, nu?

Nu. IT guy încearcă una-alta și tot nu merge nimic. Așa că rămâne să sun din nou la serviciul de asistență tehnică. Și sun. Și aștept. Încă 30 de minute. În sfârșit răspunde cineva, îmi zice ce și cum să fac, ultimul pas fiind să restartez calculatorul. Acum ați zice că m-am învățat minte de prima dată, dar v-ați înșela – sunasem iarăși de pe calculator. Trebuie să închid ca să restartez. Bun. Să sperăm că se rezolvă problema și nu mai am nevoie de el. Închid, restartez și – surpriză – tot nu merge. Trebuie să sun din nou și să mai stau în așteptare 30 de minute. Deja mă apucase disperarea. Am zis că iau pauza de prânz și poate mi se ridică moralul.

Așa ajung la Bread Garden, de unde îmi cumpăr de obicei cel mai bun sandwich cu piept de pui și spanac și cașcaval, sandwich care, de data asta, nu mai era pe stoc. Asta poate nu vi se pare mare lucru dar pentru mine a fost teribil. A trebuit să-mi iau altceva de mâncare. Și nici nu am nimerit să-mi placă.

Înapoi la birou, mâncam sandwichul, beam lapte ca să alunece mai ușor – v-am zis că nu mi-a prea plăcut – și mă gândeam ce mai poate merge prost. Ei bine, răspunsul a venit aproape imediat, când am răsturnat paharul cu lapte pe birou. Șervețele. Șters. Aruncat hârtii la gunoi. Avut grijă să nu se scurgă lapte în electronice… Distracție, ce mai.

Morala: luni și marți nu sunt singurele zile periculoase. Trec și miercuri pe listă. Joi – sunt cu ochii pe tine.

From → true story

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: