Skip to content

O jumătate de zi în București

24 July 2009

Ia să particip și la un concurs. Nu de alta dar am câteva amintiri din București și este o ocazie bună să le povestesc. Așa că iată principalele motive pentru care e mișto să locuiești în București:

Nivel de trai ridicat

Povestea are loc în vara lui 2007, când a trebuit să merg la ambasada SUA pentru viză, ca să pot pleca în internship. Am fost cu un tren care ajungea la 6 dimineața și cum ambasada se deschidea doar la 9, am decis să merg pe jos din Gara de Nord până în Piața Universității. Da, știu, e mult de mers dar mie îmi place să umblu pe jos, aveam 3 ore de pierdut și m-am gândit că nu îmi dă nimeni în cap pentru că și infractorii dorm la 6 dimineața. Zis și făcut – am pornit la drum. Ce m-a impresionat cel mai mult – pe lângă blocurile cenușii și pe lângă gunoi – a fost că de la Romană până în Universității, la fiecare colț de stradă dormea un boschetar în mijlocul trotuarului cu capul pe bordură. Pe cuvânt. Am văzut 10 pe puțin. Și da, boschetari sunt peste tot, și în Timișoara, și în Vancouver și cam peste tot pe unde am fost dar nici unde nu i-am văzut dormind nonșalant în centrul orașului, în mijlocul trotuarului.

Oameni cinstiți…

Tot atunci am văzut și spiritul de afacerist al bucureștenilor. Tocmai se trecuse la leul greu și, dacă mai țineți minte, toată lumea era obișnuită să taie doar 3 zerouri din sume, nu patru. 10 mii de lei vechi erau 10 lei nu 1 leu. Ei bine taximetriștii veniseră cu o super-ofertă, astfel că pe o mulțime de taxiuri vedeam scris “Numai 8,99 pe km”. Dacă nu erai atent credeai că sunt 8990 și te trezeai că plătești aproape 100000.

A, și trebuie să povestesc despre micul ecosistem economic construit în jurul ambasadei americane. În primul rând, în ambasadă nu ai voie să intri cu ghizdan sau geantă. Desigur, afli asta doar după ce ajungi înăuntru. Și cum o mulțime de oameni veniseră, ca mine, doar pentru viză, cu un sadwich și un tricou de schimb în ghiozdan (tricou care, se pare, amenință securitate Statelor Unite), ne-am trezit într-o situație aiurea. Dar am rezolvat rapid. Am ieșit din ambasadă și m-a salvat nenea care servea cafea la chioșcul de lângă: se oferea să aibă grijă de ghiozdane pentru doar 8 lei. Bun. I-am lăsat ghiozdanul, 8 lei, și m-am întors în ambasadă. Înăuntru, altă surpriză – pozele de pașaport nu erau mărimea potrivită. Ies iarăși din ambasadă și, surpriză, chiar în față era parcată o dubiță în care un nenea cumsecade îți făcea poze instant, mărimea care trebuie. Pentru doar vreo 14 lei.

Probabil că era și o dubiță cu un nenea care îți pregătea cererea de viză dacă aveai nevoie dar, din fericire, asta îmi era completată cum trebuie.

…și ospitalieri

Ce am scris mai sus s-a petrecut în doar câteva ore. Asta e impresia pe care o lasă capitala unui provincial ca mine. Mor când aud “provincial” și “din provincie”, spuse cu aroganța aia specifică. De genul “A, ești din provincie”, adică “N-am ce cu tine” sau “Asta explică multe”. Nu contează că vii din Cucuieții din Deal sau din Cluj sau Timișoara. Tot provincial ești și tot n-are ce cu tine. Că deh, ce știi tu. Nu ești de acolo, ești înapoiat.

Trafic fluid

Inițial am zis că mă abțin de la a scrie și despre trafic pentru că toată lumea, până și provincialii, știu ce fluid este, cât de politicos și civilizat se conduce și cu ce strictețe sunt respecate regulile. În ziua respectivă, chiar dacă nu am fost cu mașina, tot am avut ocazia să observ asta. Pentru că din Universității m-am dus până la sediul Microsoft să mă întâlnesc cu cineva și pur și simplu nu aveam loc să merg pe trotuar. Să nu mai spun de trecut strada. Să nu mai spun de trecut strada pe o trecere de pietoni dar unde nu este semafor. Și asta era într-o zi lucrătoare, pe la ora 11. Când te-ai aștepta ca oamenii să fie, totuși, la muncă.

Gata, mă opresc aici. Deși am fost de destule ori în București și aș avea destule de povestit. De mult mi-am propus să nu mai ajung acolo decât dacă e neapărat necesar. Și când e neapărat necesar, să rezolv ce am de rezolvat cât mai repede și să plec. Cică “Micul Paris”. Pffff

From → true story

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: