Skip to content

Busy

12 December 2009

Mă apuc din nou de scris că dacă nu uit cum se face. Am fost foarte ocupat. Am fost foarte ocupat pentru că săptămâna viitoare e ultima săptămână în Canada. Weekend-ul viitor ne mutăm în State. Pachetul de relocare pe care l-am primit e grozav – companie care să ne mute lucrurile (mobilă și chestii), locuință temporară în State până ne găsim ceva, bilete de avion Vancouver – Seattle… tot tacâmul.

Problema e că, se pare, eu trebuie să îi coordonez pe toți. Și nu e ușor. Adică: firma care se ocupă cu împachetatul are nevoie, pe un formular ce trebuie la vamă, să scriu data în care intrăm în State, aeroportul și numărul zborului. Abia apoi pot veni să ne împacheteze. Biletele de avion nu sunt luate, eu trebuie să spun cam când aș vrea să zburăm. Atât că nu putem zbura înainte să vină compania de mutat și nici la mult timp după (pentru că ne vor lua și patul și tot, nu mai putem sta în apartament după ce vin ei). Practic zborul depinde de mutatul lucrurilor și mutatul lucrurilor depinde de zbor. Și pe lângă asta, în intervalul de timp dintre împachetatul lucrurilor și zbor trebuie să ne întâlnim și cu proprietarul apartamentului să-i dăm cheile și să vadă dacă nu am stricat ceva. Complicat de tot.

Și, desigur, mai este și activitatea mea preferată – completatul de formulare. Cu nume, prenume și data nașterii. Neapărat. Abia aștept să ajungem acolo și să se termine toată zăpăceala.

Asta ca să vedeți cu ce m-am ocupat de când am venit din vacanță și de ce nu am mai avut timp de blogat. Plus că iarăși lucrez la două proiecte deodată. Și mă trezesc tot pe la 6 dimineața.

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: