Skip to content

Olimpiada 2010

4 January 2010

Am povestit că voi merge, împreună cu soția, la jocurile olimpice de iarnă din Vancouver? Am spus că dacă tot suntem atât de aproape, trebuie neapărat să dăm pe acolo – ocazie unică în viață și chestii.

În Canada (eram încă acolo când am cumpărat biletele), biletele s-au vândut online de ceva agenție cu un sistem super complicat: intrai pe pagina lor și mergeai automat într-un waiting room. Asta pentru că foarte multă lume a vrut să cumpere bilete. De acolo se alegeau aleator câțiva care primeau acces la site, să cumpere biletele. Soția a stat câteva ore până a reușit să intre.

Apoi aveam de ales proba și locurile. Desigur, prețul varia în funcție de probă – patinaj artistic de exemplu era incredibil de scump – și în funcție de loc.

Sălile erau împărțite în zone, de la A, unde ești în primele rânduri, de poți să atingi concurenții, până la D, în fundul sălii. Cu diferențe de sute de dolari între A, B, C și D. Și noi am spus că nu aruncăm cu banii, așa că am căutat locuri de categoria D. Din păcate se vânduseră la majoritatea probelor. La fel și cu probele, am decis să nu mergem chiar la patinaj artistic, ca să avem bani și de mâncare anul ăsta. Am luat unde am găsit mai ieftin, având în vedere că nu ținem morțiș să vedem o anumită țară sau o anumită probă, doar să simțim spiritul jocurilor olimpice. Așa am ajuns să avem bilete la hochei feminin Suedia – Elveția🙂

Astăzi am făcut rezervarea la tren Seattle – Vancouver. Prima dată când voi călători cu trenul aici. Chiar că recent am citit la Denisuca și la VisUrât pe bloguri despre o călătorie grozavă cu CFR – foamea de Iași cu care a călătorit orice student la Timișoara, deci am idee despre ce vorbeau. Abia aștept să revin cu impresii despre Amtrack. Asta în februarie, că atunci avem aventura.

From → true story

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: