Skip to content

Cod rutier de Washington

12 January 2010

Astăzi am dat sala pentru permis de conducere de Washington. Vreau să spun că, față de ce trebuie învățat pentru permis în România, codul rutier de aici este o joacă. Aș fi scris postul ăsta de când am văzut prima dată cărțulia care trebuie citită pentru examen dar am zis că, dacă cine știe din ce cauză pic sala, mă fac de râs🙂 Bine, nu a fost cazul, așa că azi povestesc.

Codul rutier de aici e o cărțulie mică și simplă, unde majoritatea regulilor sunt de bun simț – jumătate din carte conține chestii de genul să nu mergi în marșarier pe autostradă, să nu parchezi în intersecții sau să te uiți în spate când mergi cu spatele. Pe urmă aici nu sunt atâtea semne de circulație ca în Europa. De exemplue nu există seme ca cele de atenționare gen atenție: vânt puternic sau atenție: pot cădea pietre (bine, aici au ei grijă să nu cadă pietre pe șosea). Plus că pe majoritatea semnelor scrie. Sens unic nu e o săgeată albă pe fundal pătrat albastru. E o săgeată pe care scrie ONE WAY. Mult mai simplu.

Doar foarte puțin de tocit: diferite distanțe care aici sunt în picoare nu în metri – la câte picioare de un hidrant ai voie să parchezi etc. Țin minte că cele mai urâte părți în România erau contravențiile și primul ajutor. Aici, primul ajutor e două paragrafe. Cât despre contravenții – asta m-a speriat puțin – sunt vreo 10 pagini despre condus sub influență (adică beat). Din vreo 60-70 de pagini cât erau în total de învățat, mi se pare mult ca 10 pagini să fie despre asta. Oare este la modă aici? Conduc mulți băuți? De fapt, dacă stau să mă gândesc, sunt șanse mari să conducă mai mulți băuți având în vedere că cel mai apropiat pub de unde stau eu de exemplu e la vreo 5 kilometri. Bine, eu sunt avansat, pot bea singur acasă fără nicio jenă. Dar probabil alții ies să socializeze, conduc 5 kilometri și se apucă de băut. Și la test am primit vreo 3 întrebări despre asta.

Și testul este foarte ușor. Grilă cu 4 variante din care doar una poate fi corectă. Și nu sunt întrebări capcană. Ba unele variante sunt ridicole – era întrebare pe unde au voie bicicliștii să meargă și una din variante era pe marginea autostrăzii unde este semnalizat că bicicliștii nu au voie.

Așa că am dat testul pentru permis de Washington (mai am testul practic). Aș vrea să văd un american dând testul pentru permis de România😀

From → true story

2 Comments
  1. Cartzulia aia mica nu e codul rutier. E un ghid pentru soferi. Ghid care are misiunea sa explice pe scurt cam ce trebuie sa stii cand te urci la volan. Daca ai sa ai curiozitatea si ai sa sapi putin ai sa vezi cat de stufos e si pe aici codul rutier😉

    Referitor la indicatoare: Sunt si indicatoare pentru vant puternic. Si indicatoare pentru: atentia cad pietre😛 Deci ai ratat-o la amandoua punctele. Singura diferenta notabila fata de indicatoarele de la noi e ca aici scrie plain text despre ce e vorba. In clar. Watch for ice on road. No turn on right. Click it or ticket :)) :))

    Tie ti se pare usor testul, insa stii ca 70% din cei care il dau il pica?

    Si acum nu vreau sa fiu rau: insa am vazut cum conduce o persoana care a facut scoala aici si a condus numai pe aici si am vazut cum conduce o persoana care a facut scoala in .ro. Diferenta e notabila:)

  2. vladr permalink

    Bine, poate m-am exprimat greșit și nu e codul rutier dar cărțulia asta e de o mie de ori mai simplă ca cea din România. Și la semne mă refer exclusiv la cele desenate – doară pe alea trebuie să le înveți. Pentru restul, trebuie doar să știi să citești🙂 Deci e mai simplu.

    Cât despre condus, da, aici ai dreptate😦 În România se conduce mult mult mai agresiv.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: