Skip to content

Poliția în acțiune

11 May 2010

Acum vreo trei ore, când porneam spre BJJ, se umpluse străduța asta mică și liniștită unde locuiesc de poliție. Vreo 5-6 mașini, polițiști mulți și înarmați până în dinți… Nu știu exact ce s-a întâmplat, am înțeles că i s-a spart apartamentul unui vecin. Probabil cu vecinul înăuntru, că altfel ar fi venit doar o mașină, nu 6. Nu am stat să casc gura, să văd cum dărâmă poliția ușa ca în filme, că întârziam la antrenament. Am făcut slalom printre mașinile lor și am plecat.

Eu credeam că zona asta e foarte sigură, nu mă așteptam la așa ceva. De împușcat am înțeles că nu s-au împușcat (de la soție care a fost acasă în timpul ăsta), dar mă gândesc tot mai serios să-mi cumpăr o armă. Nu strică la casa omului🙂 Mai ales dacă ai șanse să te trezești cu te miri cine peste tine în casă. Mă gândisem și mai demult la asta și am renunțat din 2 motive – în primul rând nu am avut chef să-mi bat capul cu actele necesare, în al doilea rând, costă mult. Încep să mă răzgândesc totuși, s-ar putea să merite investiția.

From → true story

One Comment

Trackbacks & Pingbacks

  1. Mă mut (din nou…) « Vlad’s Happy Place

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: