Skip to content
Tags

Gödel, Escher, Bach

21 February 2011

Acum, că am un fel de vacanță, am citit. Și printre SF-urile pe care le citesc și despre care am să scriu mai încolo, am citit și Gödel, Escher, Bach: An Eternal Golder Braid. Cartea este, de departe, cea mai inteligentă carte pe care am citit-o și merită să îi dedic un post. Am să încerc să scriu despre ea deși este destul de greu de descris.

La un nivel, este prezentată o paralelă între teorema de incompletitudine a lui Gödel, desenele lui Escher și compozițiile lui Bach.

Dacă nu știți povestea, Gödel personal a pwned autorii faimoasei Principia Mathematica. Autorii tomului și-au propus să pornească de la zero și să pună o bază formală matematicii, demonstrând totul în sistemul lor. După multe sute de pagini de matematică densă, nenea Gödel a venit și a demonstrat că orice sistem nu poate să fie și complet și consistent, așa că ce și-au propus autorii să facă e cam imposibil. Demonstrația lui Gödel se bazează pe recursivitate și pe o metodă de a vorbi despre sistem în limbajul sistemului pentru a crea un paradox. Autorul arată cum recursivitatea apare și în desenele lui Escher (desene care mi-au plăcut foarte mult și înainte de a auzi de cartea asta) și cum și acolo crează diferite paradoxuri. La fel ca desenele lui Escher, ceva asemănător apare în muzica lui Bach – aici îl cred pe cuvânt pe autor, eu nefiind consumator de muzică clasică. Asemănările sunt oricum foarte interesante.

Capitolele sunt intercalate cu dialoguri între Ahile și țestoasă, inspirate din dialogul lui Lewis Carroll. Dialogurile sunt extrem de bine scrise – inteligente, abstracte, amuzante și, întotdeauna, purtate pe mai multe nivele.

Începând cu Gödel, Escher și Bach, autorul introduce încet-încet diferite noțiuni matematice – limbaje formale, logică matematică și arată cum se poate construi un astfel de sistem formal și cum un astfel de sistem poate să facă auto-referiri. Și cum ADN-ul este un astfel de sistem. Și cum o colonie de furnici poate acționa la un nivel superior fiecărei furnici individuale, la fel cum creierul nostru operează la un nivel superior neuronilor luați individual. Și multe astfel de paralele surprinzătoare.

Până la urmă cartea este un fel de filozofie despre inteligență artificală. Ce este inteligența artificială? Ce este inteligența în general? Poate fi creierul uman privit ca un mecanism – pe mai multe nivele și extrem de complex, dar totuși un mecanism – echivalent cu un automat Turing? Niște întrebări foarte bune care dau de gândit. Ce este originalitatea? Ce trebuie să facă un program ca să fie considerat original?

După cum spuneam, o carte foarte deșteaptă. Și foarte greu de descris în câteva rânduri. O recomand însă cu căldură, merită din plin să fie citită.

From → books

One Comment

Trackbacks & Pingbacks

  1. Iain M. Banks, din nou « Vlad’s Happy Place

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: