Skip to content

Prime impresii

21 February 2011

Deja sunt tătic de două săptămâni, săptămâni în care, după cum se vede, nu m-am prea dat pe internet. Am zis să vin cu niște prime impresii despre experiență.

În primul rând, nu e atât de rău cum m-am așteptat. Toți colegii mi-au spus că gata – ai copil, nu mai dormi, nu te mai distrezi, se schimbă totul… Nu e chiar așa. Da, puțin mai mult somn nu ar strica – Ada se trezește deocamdată cam din 3 în 3 ore noaptea pentru mâncare și schimbat scutec – dar în majoritatea zilelor (nopților de fapt) e suportabil. Fac cu schimbul cu soția, ca unul să poată să doarmă sau să iasă din casă sau una-alta. Deci e bine. Rămâne de văzut cum va fi când mi se gată concediul de paternitate, peste două săptămâni, și trebuie să mă întorc la servici.

Pe urmă e interesant că mai demult copiii mici mi se păreau dezgustători, că fac pe ei și le curg balele tot timpul dar cu fetița mea nu am absolut nicio problemă. Adică nu mă deranjează deloc chestiile astea. Înainte să se nască Ada îmi făceam griji că nu voi avea curajul să pun mâna pe ea, de frică să nu o stric. Ei bine, după ce s-a născut, asistenta mi-a dat-o direct în brațe și nici nu am avut timp să mi se facă frică. Plus că am văzut la spital cum umblă asistentele cu nou-născuții și mi-am dat seama că nu sunt așa fragili cum credea eu. Am învățat să schimb scutece. De fapt, eu sunt expertul în schimbat scutece🙂 Prima săptămână doar eu m-am ocupat de asta, abia apoi a învățat și soția cum se face. Nu e mare lucru. Clar nu atât de mare cum credeam eu.

Câteodată asta mică e ușor de depanat – începe să plângă – o hrănim, o schimbăm – adoarme la loc. Cazul fericit. Câteodată e mai complicat – începe să plângă – o hrănim, o scimbăm – continuă să plângă. Atunci e mai nasol. Și frustrant, că nu știm de ce plânge. Am descoperit în schimb cum să o liniștesc: îi place la nebunie să o iau în brațe și să umblu cu ea prin casă. Neapărat să umblu. Neapărat eu – soției nu îi iese. Așa că ajungem la situații amuzante în care eu, chior de somn, pe la 3 dimineața, fac ture de bucătărie cu ea în brațe. Cam asta e partea cea mai proastă. Partea cea mai bună e că, din când în când, zâmbește. Și zâmbetul ăla merită toate turele de bucătărie. E grozav să fii părinte!

From → baby girl

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: