Skip to content

Salvez muțunaci de pluș

15 May 2011

Cred că am o problemă. Cu maimuțoii de pluș. Chestie puțin ciudată având în vedere că imediat fac 26 de ani și că sunt bărbat. Dar da, strâng maimuțoi de pluș. Împreună cu soția. Totul a început cu călătoria mea în Varșovia, în 2007, unde am dat interviu pentru internship la Microsoft. De acolo, de la magazinul de suveniruri din Novotel, l-am salvat pe Dolfi și l-am adus soției. Mi-a părut rău de el că era mic și albastru și închis într-o vitrină așa că l-am luat acasă.

Pe urmă am venit vara în State și soția mi-a spus că își dorește mult o Hello Kitty, Hello Kitty care nu e atât de populară în România dar pe aici e peste tot. Așa că am salvat și o Hello Kitty din magazinul asiatic.

Fast forward până în 2008 de Crăciun, când am fost cu soția la Sears în Richmond și am văzut un raft plin cu oameni de zăpadă de pluș. Și a trebuit să luăm unul, amintire.

În 2009, după vizita noastră în România, soția (de data asta eu nu am fost implicat🙂 ) a venit cu un cățel de pluș pe care l-a găsit pe dulap, cățel de pluș care a fost abandonat în OMV și salvat de cumnată.

Apoi, anul trecut, am fost cu soția la Ikea și am luat un hipopotam dintr-o ladă cu hipopotami care era Last chance sale. Ne și închipuiam că dacă nu îi cumpără nimeni, tipii de la Ikea îi iau, îi spintecă și îi fac umplutură de perne. Așa că am salvat și un hipopotam.

Apoi, astă toamnă, m-am apucat de Puzzle Master de la Facebook. Și pe pagina respectivă e o fotografie cu “The Puzzle Python”, un piton de pluș. Și am vrut și eu un piton de pluș, pentru că Python a devenit limbajul meu preferat de programare. Și cum nu am găsit pitoni de pluș foarte grozavi prin magazine, mi-a cusut soția unul cadou. Că se pricepe la chestii din astea. Eu i-am făcut cadou o mașină de cusut, că își dorea de mult, iar ea mi-a făcut cadou în schimb pe Mr. Py.

Și dacă tot am început să mă joc mai des cu Linux, am luat de la Bartell Drugs pe Mr. Red Hat, un pinguin de pluș (pe care l-am și dus la birou, ca să fiu rebel).

Și după fiecare plushie ne spunem unul la altul că avem destui și că ne oprim din cumpărat dar tot dăm de câte unul pe care trebuie neapărat să-l aducem acasă. Măcar acum avem scuză că îi luăm pentru Ada. Deși ea mai are câțiva ani până o să se poată juca cu ei. Ultima achiziție e un Bobby Jack imens, de la Toys’R’Us:

Până la urmă Ada o să iasă cea mai câștigată din treaba asta, pentru că în ritmul ăsta, când va împlini 3 ani (care am înțeles că e vârsta la care încep ăștia mici să se joace cu plushies), va avea o cameră plină de muțunaci.

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: