Skip to content

Spiritul de aventură

9 January 2012

Mi-a plăcut întotdeauna să plec în aventuri spontan – îmi aruncam niște haine de schimb într-o geantă și porneam la drum, fără un plan precis. Când eram student, am fost așa la Roșia Montană la FânFest, la Sighișoara la festivalul medieval, la Cluj… în multe locuri. Nu știam întotdeauna exact când ajung, când plec, unde dorm și alte astfel de detalii. chestiile astea se rezolvă pe parcurs. Fac parte din aventură.

Apoi am plecat din țară și am reușit să-mi conving și soția să facă la fel (soție care e mult mai ordonată și mai calculată decât mine, deci am avut puțin de muncit). Și am explorat împreună Whistler, Victoria, Leavenworth, Portland… După câteva săptămâni stresante la servici, spuneam că nu mă pot relaxa acasă, cu telefon și email și laptop și toate acolo – preferam să plec peste weekend undeve, oriunde, cu cât mai departe de casă cu atât mai bine. Și mă întorceam la sfârșit de weekend relaxat, cu o grămadă de poze făcute și cu niște amintiri frumoase.

Lucrurile s-au schimbat radical în ultimul an. De exemplu nu mai putem face drumuri prea lungi cu mașina că Ada săraca stă prinsă în scăunelul ei și după o vreme se plictisește. Nu mai putem merge să căutăm loc de înnoptat la destinație, pentru că vine ora de nani și nu ne poate prinde pe drum. Trebuie pauze de băut lăptic și pauze de schimbat scutecelul. Plus că acum, pe lângă geanta noastră cu haine, vin încă vreo două genți cu scutecele și șervețele și creme și mâncare și hăinuțe de schimb (subțiri și groase) și jucărele și multe altele.

Pe urmă, odată ajunși la destinație, nu putem pierde toată ziua plimbându-ne că atunci trebuie să o ținem pe asta mică în căruț și de la o vreme are chef să se miște. Totuși, încă nu umblă atât de bine ca să o lăsăm pe oriunde, că tot ajunge să se târască pe jos. Și cu dormitul e greu, că dacă e pătuț străin, câteodată pur și simplu nu vrea acolo și plânge și face urât. Câteodată se trezește noapte de foame și trebuie să îi dăm de mâncare. Acasă, când ne ajunge oboseala, dormim unul într-o cameră, unul în alta, astfel ca doar unul din noi să o audă, celălalt putând să doarmă liniștit. Dacă în schimb împărțim o cameră de hotel toți trei, ne trezim cu toții.

Ce vreau să spun este că, deocamdată, aventurile nu mai sunt relaxante deloc. Am mai încercat vreo două-trei și cu Ada și nu au ieșit grozav. Prefer să stau acasă dacă se poate. Problema e că nu se poate: îmi expiră în curând pașaportul așa că trebuie să mergem la consulatul României din Los Angeles.

Acum un an aș fi zis că e o ocazie perfectă să vizităm LA. Plus că am înțeles că ai parte de o priveliște superbă dacă mergi cu mașina pe lângă ocean. Acum un an mi-aș fi pus pijamăluțele într-o geantă, aș fi condus spre sud până m-ar fi lăsat puterile, am fi poposit la ce am fi găsit în drum, apoi am fi continuat până la destinație. Acolo ne-am fi învârtit pe la atracții turistice până ne-am fi săturat, ne-am fi rezolvat treburile și ne-am fi întors acasă.

În prezent aștept cu groază să ne văd veniți de acolo… Trebuie să rezervăm hotel. Trebuie să zburăm, că e prea mult de condus. De vizitat probabil că vom vizita doar cât să nu zicem că am trecut pe acolo fără să vedem nimic. Strictul necesar cum ar veni. Chiar nu aștept cu nerăbdare excursia. Abia aștept, în schimb, să mai crească Ada puțin.

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: