Skip to content

Purceluș

14 January 2012

A venit momentul să mă apuc serios de dietă. Anul trecut am tot pus în greutate: la început era Ada nou-născută și noi eram chiauni de somn tot timpul, așa că am mâncat o grămadă de chinezesc și alte prostii. Cine avea timp și energie să gătească sau să facă cumpărături? Apoi am încercat să mânc puțin mai sănătos astă vară, dar urma excursia în România, unde știam că urmează mâncare bună. Așa că nu m-am ținut mult. În România a fost dezastru: o mulțime de bunătăți, chestii care nu se găsesc pe aici și de care îmi era poftă de o grămadă de vreme… Apoi ne-am întors la timp pentru Ziua Recunoștinței – altă tură de bunătăți. Peurmă ce să mă mai apuc de mâncat sănătos când urmează Crăciunul? Observați ce ușor găsesc scuze🙂

Totuși, a fost cât de cât acceptabil. Adică am mâncat tot felul de prostii, dar în limite rezonabile, plus că mai dădeam din când în când pe la sală. Și da, am pus câteva kilograme, dar nu chiar atâtea. Asta până la Crăciun. De Crăciun a fost teribil. Și de revelion la fel. Și între Crăciun și revelion. Mult prea mute bunătăți. După care m-am lăsat de fumat și am mâncat mai departe ca un purceluș. Cele câteva kilograme în plus s-au dublat.

Ei bine acum au trecut două săptămâni de când nu mai fumez și a cam venit momentul să mă opresc și din mâncat. Pentru că nu se mai poate în halul ăsta. Mă fac zvelt!

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: