Skip to content

Ninge!

15 January 2012

Ninge în sfârșit. Prima ninsoare din iarna asta. Adică a mai nins puțin și ieri dar nu s-a pus.

Nu știu de ce, dar eu personal mă bucur ca un copil când văd ninsoare. Îmi place! Și nu, nu vreau nămeți de un metru, nu vreau săptămâni întregi de ghețuș, dar parcă fără câteva zile cu zăpadă nu e iarnă. De Crăciun nu a nins deloc și mi s-a părut cam trist.

Singura problemă e deplasarea – adică eu nu am probleme să conduc pe zăpadă, polei și altele, pentru că am făcut-o ierni la rând în România. În schimb imigranții veniți aici din țările calde și localnicii care au zăpadă cam două zile pe an… altă poveste. Și normal că ți-e frică de ei, că tu poți conduce super bine și prudent până patinează unul în tine. Așa că, practic, două degete de zăpadă blochează totul – o grămadă de accidente ușoare, străzi blocate din cauza asta, la Microsoft toată lumea lucrează de acasă… Prin părțile astea două degete de zăpadă înseamnă capătul lumii.

Dar, totuși, mie încă îmi place zăpada. Chiar dacă nu am habar să schiez, nu mai merg la săniuș, nu mă mai bat cu bulgări și nici oameni de zăpadă nu am mai făcut demult. Pur și simplu îmi place să privesc ninsoarea. Și până nu demult eram singur, pentru că soția nu îmi împărtășește sentimentele. În schimb astăzi m-am uitat împreună cu Ada pe geam cum cad fulgii, amândoi foarte încântați, și sunt sigur că peste un an sau doi voi avea din nou cu cine să merg la săniuș și cu cine să fac oameni de zăpadă.

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: