Skip to content

Deserturi

21 January 2012

Am comis-o aseară cu dieta. Am fost la pizzeria aia la care trebuia să mergem cu prietenii noștri – la Frankie’s Pizza în Redmond. Dacă vă întrebați de ce merg eu la pizzerie când sunt la dietă, explicația e că stabilisem ieșirea asta dinainte să mă fi apucat eu de trăitul super sănătos și nu am vrut să dezamăgim. Eu am avut grijă să mănânc foarte puțin toată ziua, am fost și la sală, tot tacâmul. Apoi am ajuns lihnit de foame la Frankie’s pe la 7. Unde am stat jumătate de oră ca să prindem loc, că era plin. Apoi am mai stat jumătate de oră până a venit comanda. Eram și mai lihnit. Mi-am luat ceva calzone. Și a fost atât de sărat, că abia l-am mâncat. Nu știu exact ce a făcut Frankie, dar era sărat și aluatul și brânza și carnea… Așa că după masă am rămas complet dezamăgit. Pentru că, după cum spuneam, m-am chinuit să mânc puțin și ușor două zile la rând pentru cina asta, odată fiind anulată din cauza zăpezii. Am spus că îmi iau și ceva desert, că dacă nu consider ratată toată chestia –  păi ori suntem golani, ori nu mai suntem.

Și aici trebuie să fac o mică paranteză și să scriu despre un desert foarte bun de la Boom Noodle, restaurantul unde ziceam că am găsit ramen bun: desertul se numește chocolate lava cake. E destul de scump pentru cât de mică e porția, că deh, Boom Noodle se vrea fancy, dar e excelent. E o bucățică de prăjitură de ciocolată servită caldă cu o cupă din aia mică de înghețată de mentă lângă. O combinație grozavă, atât doar că o termini din trei înghițituri.

Frankie avea pe meniu un chocolate brownie sundae, cu explicația că e un brownie de ciocolată, tot așa servit cald, cu niște înghețată și frișcă deasupra. Același preț ca la Boom Noodle. M-am gândit eu – cât de rău poate fi o bucățică de brownie și niște înghețată? Măcar să simt și eu că nu am întrerupt dieta degeaba. Și comand. Și de nu primesc un brownie imens – dar imens – cât palma mea – cu trei cupe de înghețată deasupra și totul scufundat în frișcă… Cu desertul ăla cred că am pus la loc tot ce am dat jos într-o săptămână. Mi-e rușine doar când mă gândesc ce am făcut.

Și asta îmi aduce aminte de un alt desert epic, la Claim Jumpers, un lanț de restaurante de pe aici. Aste e poveste mai veche, de când eram proaspăt veniți în State. Am fost cu soția și am văzut că aveau ecler. Era cât pe-aci să comandăm două, noroc că am întrebat dacă e mare. Chelnerița a zis că da, e mare. Atunci am zis că luăm unul și împărțim. Și iară ne-a depășit așteptările – am primit un castron imens de ecler. Dar atât de mare că am balotat amândoi până ne-am spart și au mai rămas cam trei sferturi din porție, pe care le-am luat pachet acasă. Țin minte că după faza aia nu ne-a mai trebuit ecleruri o grămadă de vreme. Dacă stau să mă gândesc, nu cred că am mai mâncat ecler de atunci… Și nici nu am mai avut vreodată curajul să comandăm desert de la Claim Jumpers.

Așa că m-am învățat minte – gata cu deserturile. Poate doar din alea minuscule și sofisticate, de la restaurante scumpe…

From → true story

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: