Skip to content

Anarhie

28 January 2012

Nu am mai scris demult ce năzbâtii mai face maimuțica noastră. De când a început să umble, e teribil. Adică și înainte reușea să împrăștie tot felul de lucruri prin toată casa, dar acum e incredibil de eficientă. Și a învățat să se enerveze și să comenteze.

În primul rând vrea în brațe. Mai tot timpul. Și ne dă de înțeles că întidne mânuțele după noi. Când vin de la servici, de exemplu, pornește spre mine cu mânuțele întinse înainte exact ca personajele negative din Scooby Doo.

Pe urmă dacă vrei să stai cinci minute în liniște să citești ceva sau să te uiți la TV sau orice, vine lângă tine și începe să țipe. Ca să îi dai atenție. Țipătul ăla e cel mai enervant sunet pe care l-am auzit în viața mea.

Se joacă cu și bagă în gură absolut orice. Și dacă îi iei jucărica plânge de nervi. Nu conteză că jucărica e un act important care cine știe cum a ajuns pe mâna ei, un iPhone sau alt lucru de care chiar îți pasă dacă îl strică. Și dacă încerci să îi dai altceva în loc, îți dă peste mână să îți dea de înțeles că nu îi trebuie – ea vrea doar fix ce nu are voie.

Îi place să despacheteze. De exemplu vine la noptiera soției, care are un sertar plin cu diferite chestii gen încărcătoare, hârtii, chei… tot felul de mărunțișuri. Îl deschide și începe să ia lucruri de acolo și să le arunce pe jos. Atât. Nici măcar să zici că se uită la ele de curiozitate sau că se joacă cu ele. Le ia pe rând și le aruncă pe jos, apoi se plictisește și pleacă. Aceași poveste dacă găsește o cutie cu șervețele, baxul ei de scutecele sau orice altceva ce poate fi despachetat – împrăștie și pleacă.

Se bostănește (așa zic eu când se lovește la bostănel). Că umblă vitejește prin toată casa dar nu se uită la picioare și câteodată cade și se bostănește. Și atunci trage un plâns teribil – complet diferit de plânsul ăla de nervi, când rămâne fără jucărică. Plânge, îi curg lacrimile și mucii, se înroșește toată – trebuie luată în brațe și liniștită și pupăcită până îi trece.

De când umblă, cară lucruri după ea. Când se târa era mai greu, că avea nevoie de mânuțe. Acum, cum se deplasează doar pe piciorușe, apucă de câte ceva și cară după ea dintr-o cameră în alta. Apoi aruncă pe jos. Așa că vorba zilei e ”Cum a ajuns asta aici?”, cu variația ”Auuu! Am călcat pe …” unde puncte-puncte poate fi orice, de la un cub de jucărie la un pahar sau o telecomandă.

Așa că la noi în casă domnește haosul.

Pe de altă parte însă, e grozav – când văd ce mult mă iubește, cum se bucură când vin acasă, cum râdem și gângurim împreună, cum ne fugărim prin casă și chiuie de fericire… Chestiile astea merită toată anarhia din lume.

From → baby girl

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: