Skip to content

Dietă Fail

23 February 2012

Fail mare cu dieta. Cu rușine, trebuie să scriu puțin și despre asta. Adică am începu la un moment dat o dietă, de care m-am ținut câteva săptămâni bune și am slăbit ceva. Apoi a veni faimoasa excursie în Los Angeles. În Los Angeles am decis, împreună cu soția, că nu are sens să ținem dietă. În primul rând pentru că a fost un fel de mini-vacanță (nu foarte odihnitoare ce-i drept), în al doilea rând pentru că a trebuit să mâncăm la restaurante și chestii, unde nu găsești totdeauna meniu dietetic. Sau, dacă îl găsești, e mizerabil.

Așa că mi-am întrerup dieta cât am fost pe acolo. Problema e că nu am reușit să mă apuc iară de treabă serios de atunci. Nu știu exact dacă de vină e oboseala din ultima vreme sau altceva, chestia e că de atunci m-am tot ghiftuit. Ba mai rău, că nu e chestia aia că mănânci tot felul pentru că nu ții dietă – eu sunt la faza la care sunt convins că mă apuc de dietă de mâine sau de luni, și atunci bag tot felul ca spartul, ca și cum ar fi ultima ocazie – gen hai să merg acum la bufet indian să fac plinul că de mâine gata, nu mai mânc decât broccoli cu piept de pui. Și da, fac plinul, după care mâine mânc alte prostii și tot așa.

Cred că, foarte curând (mâine sau luni), mă apuc serios de dietă din nou și voi scrie pe blog cum stă treaba. Poate mă ajută. M-a ajutat cât m-am lăsat de fumat. Că după cât am trâmbițat aici că sunt nefumător, mi-ar fi și rușine acum să mă apuc din nou. Ar trebui să încerc aceași chestie și cu dieta. Whatever helps…

From → personal

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: